Caut un whisky pe gustul meu! Dalwhinnie 15 ani

Am primit cadou o sticla de Dalwhinnie vechi de 15 ani. Nu am vazut-o pe rafturile magazinelor, dar citisem ca celebrul Jim Murray i-a oferit 95 de puncte în cartea sa, Biblia Whisky-urilor. Istoria Dalwhinnie este lunga si plina de evenimente. Initial distilaria purta numele Strathspey si a fost fondata in 1897 de catre John Grant, George Sellar and Alexander Mackenzie, dar din pacate parteneriatul s-a rupt in acelasi an. Interesant este ca brandul a intrat sub ubrela Diageo in 1988 si imediat inclus in “Malturile clasice din Scotia” alaturi de: Talisker, Cragganmore, Lagavulin, Oban si Glenkinchie.

 

Dalwhinnie se lauda ca distileria lor este asezata la cea mai mare altitudine fata de alte destilerii din Scotia, cu toate ca sunt cativa pe internet care sustin ca nu e chiar asa. Aceasta se afla la 326 de metri deasupra nivelului marii, in muntii Cairngorm, iar statia meteo Dalwhinnie inregistreaza an de an una dintre cele mai scazute temperaturi ale Regatului Unit. Cei care se ocupa de marketingul si strategia brandului folosesc acest aspect in avantajul lor sugerand ca produsul lor final sa fie servit cu gheata.

 

Dalwhinnie – pret


Daca privim din perspectiva brandingului, este interesant cum se pozitioneaza compania, deoarece produc un whisky vechi de 15 ani, si totusi nu l-au pozitionat cu un pas mai sus. Din ce am cautat, Dalwhinnie 15 ani este mai ieftin decat multe alte whisky-uri de aceeasi varsta. Pe site-urile de specialitate din Romania am gasit sticla de 70 cl undeva intre 200 de lei si 250 de lei.

 

Sticla primita a costat 55 de lire,  din Duty Free de pe aeroportul Stansted. Daca am transforma in lei, atunci am putea spune ca ar fi undeva la 290 de lei. Diferenta de pret este ca eu am primit o sticla de Dalwhinnie vechi de 15 ani de 1 litru.

Dalwhinnie – sticla si eticheta


Dalwhinnie vechi de 15 ani este considerat un whisky pentru doamne. Cum a castigat aceasta reputatie nu am gasit nicio nota scrisa pe internet, dar uitandu-ma la eticheta imi pot da seama ca e mult prea atent creata, o combinatie de caracteristici manierate, ingrijite, detaliate. Asta nu inseamna ca barbatii din jurul tau vor rade atunci cand il vei savura intr-un whisky bar.

 

Ce imi place foarte mult este dopul de pluta combinat cu plastic si zgomotul caracteristic atunci cand desfaci sticlele care detin un astfel de dop. Pe eticheta frontala aflam ca e un single malt scotch whisky produs si imbuteliat in Scotia, vechimea disteleriei si, ceea ce va spuneam mai sus, cea mai sus pozitionata distilerie din Scotia. Tot aici e desenata emblema brandului si detalii legate de volumul alcoolic- 43%. Iar pe eticheta de pe spate sunt cateva detalii etimologice legate de Dalwhinnie.

Dalwhinnie – culoare, miros, gust


Imi place! Culoarea este de miere de albine, foarte, foarte aurie.

 

Fara o picatura de apa, Dalwhinnie miroase bine. Nu e foarte alcoolic si chiar e putin dulce. Pot mirosi paharul fara sa ma inece ceva, cum spuneam are un miros de fragil de tarie, dulce, ceva miere si vanilie.

 

Gustul e la fel de dulce. In momentul in care am desfacut sticla, am gustat dopul din curiozitate. E foarte dulce cu aroma din plin de miere si vanilie. Taria e de scurta durata, iar dupa ce inghiti, la un interval de 2-3 secunde, se simte putin alcool pe tot gatul. Nu e deloc o bomba pe care o arunci pe gat. Unii ne sfatuiesc sa mancam o patratica de ciocolata neagra inainte sa bem Dalwhinnie deoarece aroma de miere se imperecheaza cu cea de ciocolata si ia nastere un gust grozav de dulce-amarui. Inca nu am incercat.

 

Cu o picatura de apa, mirosul de tarie e aproape inexistent. Mierea ramane, vanilia la fel, si parca se simte un miros de fructe. Gustul de miere nu dispare, iar taria e mai lenta. Sunt de parere ca e atat de bland acest whisky incat nu l-as bea cu apa.

Dalwhinnie – Concluzii


Dalwinnie este un whisky usor, potrivit celor care nu accepta taria, consumatorilor incepatori de whisky. Personal l-as folosi pentru a transforma pe oricine intr-un iubitor de whisky. As putea spune ca e o bautura de zi, pentru musafiri, si mi-ar placea sa gasesc brandul pe rafturile supermarket-urilor noastre. Nu l-as mixa cu nimic deoarece e un whisky slab, dar plin de arome pe care nu as vrea sa le risipesc.

 

0 Comments

Leave a Reply